Economie, Mediu de Afaceri, Energie și Turism

 

Comisia pentru Economie, Mediu de Afaceri, Energie și Turism este o structură profesională a PNL care gestionează problemele specifice domeniului de activitate în România și asigură corelarea acestora cu politicile sectoriale din Uniunea Europeană.

În viziunea PNL, modelul liberal de dezvoltare este ancorat în câteva repere economice şi instituţionale esenţiale: stimularea mediul de afaceri, a investiţiilor şi a iniţiativelor antreprenoriale, care să genereze prosperitate în societatea românească, să dinamizeze inclusiv reformele din sfera sectorului public şi să încurajeze, în acelaşi timp, comportamentul onest în afaceri şi în relaţiile dintre stat şi contribuabili.

Obiectivele pentru România, pe care PNL le consideră fundamentale, este regândirea rolului statului în economie, stabilirea unor coordonate clare pentru un mediu de afaceri prosper și corect, elaborarea unor politici coerente în domeniul energetic și dezvoltarea turismului .

Obiective

• Identificarea și fundamentarea priorităților strategiei precum și a politicilor în domeniile de activitate

• Elaborarea politicilor sectoriale și publice în domeniile de competenţă;

• Elaborarea de propuneri de reformă în domeniile de activitate care să contribuie la implementarea modelului liberal de dezvoltare, pentru creşterea atractivităţii economice a României și dezvoltarea turismului .

• Întocmirea de planuri și rapoarte cu caracter sectorial;

• Întocmirea de moțiuni si rezoluţii în domeniul de competență;

• Intocmirea de avize consultative asupra iniţiativelor legislative ale parlamentarilor PNL în domeniul de competență al Comisiei și formularea unui răspuns, cu completari si modificari daca este cazul;

• Organizarea de dezbateri și conferințe.

• Lansarea inițiativelor liberale în domeniul de interes prin dezbateri publice cu mediul interesat.

• Preluarea propunerilor făcute de comisiile de specialitate județene, analizarea acestora și integrarea lor în politicile și programele elaborate de C.E.M.E.T.;

• Asigurarea asistenței prin transmiterea unor puncte de vedere și răspunsuri, în domeniul de competență, atât aleșilor locali cât și președinților de filială ce formulează solicitări către C.E.M.E.T.;

• Atragerea de specialiști in domeniu, ce activează în insituțiile și autoritățile publice sau în mediul privat;

• Organizarea de intâlniri periodice cu comisiile județene.

Documente