Comuna Albac: prima localitate desemnată stațiune turistică la nivelul județului Alba

Comuna Albac, condusă de primarul Tiberiu Todea, a fost prima localitate desemnată stațiune turistică la nivelul județului Alba, administrația locală făcând demersurile pentru modernizarea localității și crearea celor mai bune condiții pentru locuitori și vizitatori.

Tiberiu Todea

Procesul de modernizare a continuat și în anul 2018, prin contractarea unor proiecte importante de infrastructură.

Astfel, prin intermediul fondurilor guvernamentale, disponibile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, au fost semnate contractate 3 proiecte, care prevăd:

  • Reabilitarea drumului comunal și accesibilizarea obiectivelor sociale și de interes public în Comuna Albac – presupune asfaltarea DC 199, care pornește din DN 75 spre satele Pleșesti, Potionci, Tâmborești, După Pleșa, se asfaltează calea de acces spre centrul de zi pentru persoane vârstnice Albac și extinderea străzii Cârjesti. Lucrările de investiții sunt prevăzute a se desfășura pe o lungime de 6.5 km. Proiectul este în lucru.
  • Construcția unui pod peste râul Arieșul Mare, în localitatea Avrămești. Podul va avea lungimea de 27 de metri și va înlocui podul existent peste râu, care reprezintă un pericol pentru circulație, fiind supus intemperiilor naturii de-a lungul timpului. Lucrările efective vor începe după desemnarea câștigătorilor, proiectul fiind la faza de licitație.
  • Reabilitarea, modernizarea și finalizarea clădirii Liceului Tehnologic Țara Moților Albac, jud. Alba”, prin care se vor finaliza lucrările la internatul școlar, laboratorul cantină și se va dota cu mobilierul necesar desfășurării în bune condiții a procesului instructiv – educativ din comuna Albac. Lucrările efective vor începe la primăvara anului viitor, când vor fi condițiile prielnice.

De asemenea, se asfaltează și modernizează drumul comunal 109 spre localitatea Bărăști, pe o lungime de peste 3,6 km. Lucrările sunt în execuție, urmând a fi reluate la primăvară, odată ce vremea va permite. Finanțarea lucrărilor provine de la Consiliul Județean Alba și de la fondurile proprii ale Primăriei.

Prin intermediul fondurilor europene nerambursabile  provenite de la Programul Național de Dezvoltare Rurală, derulate prin intermediul Grupului de Acțiune Locală „Arieșul Mare”, în luna ianuarie 2019 va fi achiziționat buldoexcavator pentru dotarea Serviciului Public de Gospodărire Comunală Albac.

Când facem referire la comuna Albac, nu putem să nu amintim de Târgul de Turism Rural, unicul târg de turism rural din Transilvania, care reunește anual reprezentanții din turism la nivel regional şi național: agenții de turism, unități de cazare, firme prestatoare de servicii turistice.

Targul de Turism Albac

Este uşor să candidezi la funcţia de primar o dată la 4 ani. Este foarte greu însă ca, după ce ai fost primar, să poţi să ţii capul sus în faţa cetăţenilor când aceştia te întreabă: “Ce-aţi făcut pentru noi de când conduceţi comuna?” Prin tot ce am realizat până acum, putem afirma că am creat un exemplu de dezvoltare locală în Munții Apuseni, iar Albac a devenit un exemplu de comună moţească, o comună europeană. – Tiberiu Todea

Aptitudini

, , ,

Postat pe

18 decembrie 2018