Comuna Câlnic: investiții în educație urmate de cele în infrastructură

Localizată în Podișul Secașelor, în zona de confluență a pârâului Câlnic cu Secaşul, comuna Câlnic este cunoscută în special pentru Cetatea sa, una dintre cele mai frumoase şi bine conservate cetăţi din țară, parte a patrimoniului mondial UNESCO.

Ioan Oancea

La conducerea comunei se află dl. Ioan Oancea, acesta preluând pentru prima dată funcția de primar în anul 2008, după ce anterior activase tot în cadrul primăriei, pe funcția de viceprimar. Acesta a continuat proiectele aflate în implementare, dar a și identificat noi surse de finanțare pentru dezvoltarea comunității, comuna fiind astfel într-o continuă dezvoltare.

După ce în anul 2018 au fost finalizate două proiecte pe partea de infrastructură educațională, începutul anului 2019 găsește comuna cu 4 proiecte în pregătire, care vor beneficia de finanțare în cursul anului.

Concret, a fost reabilitată școala din localitatea Câlnic, după ce a fost cumpărată de la Biserica Evanghelică și a fost realizat un teren sintetic în curtea școlii, care este folosit atât de către elevi, pentru activitățile școlare sportive, cât și de restul populației, pentru activități recreative. Aceste proiecte au fost finanțate din bugetul propriu al Primăriei.

În anul 2019 vor începe lucrările de reabilitare a școlii din satul Deal, proiectul beneficiind de finanțare prin intermediul fondurilor europene, derulate prin Grupul de Acțiune Locală „Țara Secașelor”. Vor fi executate lucrări de reabilitare a întregii clădiri, va fi refăcut acoperișul și se va îmbunătăți instalația de încălzire (centrală), În momentul de față, se află în derulare procedurile de licitație, urmând ca după desemnarea unui câștigător să înceapă lucrările propriu-zise.

Tot prin fonduri proprii va fi reabilitat drumul comunal dintre cele două sate ale localității (Câlnic – Deal), pentru a fi readus la cele mai bune condiții de trafic.

De asemenea, în anul 2019 va fi realizat un studiu geotehnic pentru stabilizarea căminului cultural din localitatea Deal în cazul unei alunecări de teren, urmând ca apoi să fie reabilitată această clădire.

Totodată, în perioada următoare va fi semnat contractul pentru introducerea canalizării în comună, proiectul urmând a fi finanțat prin fonduri guvernamentale.

Încă din secolul al XIII-lea, Câlnicul a ocupat un loc special între fortificaţiile ridicate de saşii transilvăneni. Istoria seculară a localității și a comunei ne cheamă să urmăm faptelor înaintașilor noștri și să ne  îngrijim de binele comunității. Astfel, toată experiența acumulată am pus-o în slujba locuitorilor comunei, iar împreună  cu aceștia am încercat să găsim cele mai bune proiecte pentru dezvoltare. – Ioan Oancea

Aptitudini

, , , ,

Postat pe

31 ianuarie 2019