Marius Hațegan a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Alba

Domnul Marius Hațegan a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, în cadrul ședinței desfășurate joi, 31 mai a.c. Acesta a primit 21 din cele 31 de voturi valabil exprimate.

După alegere, acesta a mulțumit consilierilor județeni pentru încredere acordată: „Pentru mine este o onoare să fiu vicepreședintele Consiliului Județean Alba. Nu a fost ușor să iau această decizie, dar, datorită colegilor, care au considerat că sunt cel mai potrivit pentru acest post, am ales să candidez. Am o experiență în mediul privat de 12 ani, dar și un mandat și jumătate de consilier județean, iar acest lucru mă va ajuta să-mi îndeplinesc responsabilitățile. Îmi doresc mult să reușesc. Știu că mă așteaptă multe provocări și mai știu că mă așteaptă foarte multă muncă”.

De asemenea, în cadrul ședinței, doamna Iuliana Șarlea a fost validată în postura de consilier județean din partea PNL Alba.

Aptitudini

, , ,

Postat pe

31 mai 2018