Programului de Excelență în Politică

Fundația Konrad Adenauer are plăcerea de a anunța deschiderea înscrierilor pentru cea de-a V-a ediție a Programului de Excelență în Politică, care se va derula pe parcursul anilor 2018 și 2019. 

Programul se adresează tinerilor bine pregătiţi, membri ai Partidului Naţional Liberal, dar şi tinerilor neafiliaţi politic care activează în societatea civilă sau mediul academic şi sunt interesaţi de perspectiva unei implicări în viaţa politică a ţării.

Vrem să identificăm şi să pregătim elita politică de „mâine”!

Programul de Excelență în Politică va fi structurat în patru module a câte şase seminarii şi se adresează unui număr de 20 de participanți pentru fiecare modul. Ne vom axa pe cunoştinţe şi competenţe comune ce ţin de doctrină, leadership, viziune și comunicare politică, dar şi pe domenii de specialitate specifice celor patru module:

  • Politici economice și ale pieței muncii – se adresează persoanelor cu studii economice sau activitate antreprenorială.
  • Politici sociale și de sănătate – se adresează persoanelor cu profil educaţional sau experienţă în domeniul serviciilor sociale şi de sănătate.
  • Administrație publică – se adresează doar persoanelor cu experienţă în funcţii de conducere din cadrul administraţiei publice.
  • Managementul organizațiilor politice – se adresează doar persoanelor care au experienţă de coordonare a unor echipe sau activităţi în cadrul Partidului Naţional Liberal.

Cursurile vor fi susținute de lectori din țară și din străinătate – specialiști reputați în domeniile de referință şi se vor desfăşura conform graficului de mai jos.

Perioada:

14.09 – 16.09.2018 Seminar introductiv I
26.10 – 28.10.2018 Seminar introductiv II
30.11 – 02.12.2018 Seminar de specializare I
24.01 – 26.01.2019 Seminar de specializare II
29.03 – 31.03.2019 Seminar de specializare III
24.05 – 26.05.2019 Seminar final

Pot participa la procesul de preselecţie persoane cu vârsta de până la 40 de ani, absolvenți de studii superioare, cunoscători ai limbii engleze, cu experiență profesională de cel puțin 3 ani, care activează în politică, în societatea civilă sau mediul academic și care rezonează cu principiile și valorilor promovate de Fundația Konrad Adenauer.

Concurs de dosare. Candidații vor trimite:

  • un CV profesional și politic (acolo unde este cazul), din care să reiasă studiile absolvite, experienţa profesională şi experienţa politică (acolo unde este cazul);
  • o recomandare din partea președinților organizațiilor politice municipale/județene/comisiilor de specialitate, a membrilor Biroului Executiv al PNL sau a coordonatorilor Programului de Excelență;
  • un eseu pe una din temele specificate în formularul de înscriere;
  • formularul de înscriere completat.

Interviu cu o comisie formată din experți din partea partidelor și mediului universitar și reprezentanți ai Fundației Konrad Adenauer.

Termenul final de transmitere electronică a dosarelor este 6 mai (ora 23.59), pe adresa aplicatii@kas.de. Candidații preselectați vor fi invitați să participe la interviu în luna mai.

Aptitudini

Postat pe

17 aprilie 2018