Guvernul PSD confirmă că în curand vom avea taxe de autostrazi

taxe de autostrazi
Domnul Teodorovici face pe eroul și ne anunță că va scoate supra-acciza la carburanți, măsură care a fost introdusă de Guvernul Dragnea 2, în schimb va introduce taxe de autostrăzi.

Oare ce așteaptă? Să-i fim recunoscători pentru că a scumpit carburanții și toate prețurile de la raft? Însă, așa cum ne-au obișnuit Guvernele PSD, o veste bună este imediat acoperită de o veste și mai proastă!

După ce a promis că scoate acciza suplimentară introdusă de Tudose, guvernul ne anunță că va introduce taxe de autostrăzi.

Cum să introduci taxe pe autostrăzi care nu au fost construite pe bani privați, ci pe banii noștri sau pe bani europeni! De peste 15 ani, românii plătesc vignetă, au plătit taxă de drumuri cuprinsă în prețul benzinei, taxe de poduri și nu mai știu câte alte taxe pentru a circula pe drumurile din țară.

Acum aflăm că mai vine o taxă, cadou de la ”generosul” Guvern PSD-ALDE! În nicio țară din UE nu există mai multe taxe pentru aceleași servicii publice, așa cum vrea să facă Guvernul Dragnea în România, țară care, culmea, are și cei mai puțini Km de autostradă.

Aptitudini

, , , ,

Postat pe

15 septembrie 2018