Bazându-se pe bogata experienţă acumulată în anii în care s-a aflat în fruntea comunei, dar şi pe sprijinul colegilor săi din Partidul Naţional Liberal, primarul Nicolae Lazea a reuşit, în mandatul 2016-2020, contractarea sau finalizarea cu succes a unor proiecte importante pentru comuna Vadu Moţilor:

  • Reabilitarea Drumului Comunal 94, în cadrul căruia a fost asfaltată o porţiune de 5 km de drum, cuprinzând satele Popeştii de Jos, Popeştii de Sus şi Lăzeşti – proiect finalizat;
  • Construire sală de sport şcolară, folosită atât pentru activităţi şcolare, cât şi pentru activităţi recreative – proiect finalizat;
  • Modernizarea sistemului de iluminat public– proiect finalizat;
  • Construire staţii de tratare a apei şi aducţiune de apă pe 5 km. pentru alimentarea cu apă în satul Dealul Frumos, respectiv aducţiune de apă pe 3,5 km. pentru alimentarea cu apă în satul Vadu Moţilor –în implementare;
  • Reabilitarea podului Necşeşti – proiect în implementare;
  • Modernizare şi dotare cămin cultural – proiect în implementare;
  • Lucrări de înregistrare cadastrală a imobilelor – proiect în implementare;

Totodată, prin intermediul fondurilor europene nerambursabile, provenite de la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, se execută lucrări de reparaţii a clădirii primăriei şi se derulează procedurile de achiziţie a unui utilaj care va fi folosit în cazul situaţiilor de urgenţă.

Citiți și: Proiectele administrației liberale la nivelul județului Alba

De asemenea, se execută frecvent lucrări de reparaţii şi întreţinere a drumurilor din localitate.

De când am fost ales primar, consider că am avut rezultate bune, apreciate de oameni, dintre care aş putea aminti extinderea reţelei de iluminat public, realizarea unui teren de sport cu gazon sintetic, măsurarea şi introducerea în domeniul public al tuturor drumurilor publice şi modernizarea unor porţiuni a acestor drumuri. Prin proiectele mai sus amintite, am încercat în ultimii 4 ani să continuăm procesul de modernizare şi dezvoltare al comunei, încercând să fructificăm la maxim toate oportunităţile de finanţare disponibile. – Nicolae Lazea

Mai multe informații și pe Facebook