Claudiu Răcuci: Chiar dacă Guvernul mi-a preluat o parte din proiectul privind evaluarea persoanelor cu handicap, mă bucur că oamenii nu vor mai suferi din cauza statului

Claudiu Răcuci: Chiar dacă Guvernul mi-a preluat o parte din proiectul privind evaluarea persoanelor cu handicap, mă bucur că oamenii nu vor mai suferi din cauza statului

Deputatul PNL Claudiu Răcuci apreciază faptul că Ministerul Muncii și Justiției Sociale a pus în dezbatere publică un ordin comun pentru aprobarea criteriilor pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap și consideră că această problemă s-ar fi rezolvat de doi ani dacă proiectul depus de el în Parlament ar fi fost adoptat, însă este mai bine și mai târziu decât niciodată:

Am propus, în urmă cu aproape doi ani, ca persoanele care suferă de un handicap grav sau accentuat să nu mai fie umilite și să nu mai stea la cozi ca să demonstreze că sunt bolnave. Am propus ca evaluarea periodică să fie făcută în alt mod, în special prin deplasarea comisiei de specialitate la domiciliul persoanei care suferă.

Parlamentarii PSD și ALDE, deși au recunoscut că este un lucru bun, au votat cu toții împotriva proiectului, fără să le pese că oameni vulnerabili și bolnavi vor trebui să se deplaseze, în continuare, anual sau din doi în doi ani zeci și sute de Km, să stea la cozi și să aștepte ca să demonstreze, culmea, că sunt în continuare suferinzi iremediabil de o boală gravă.

Când Ministerul muncii era condus de Olguța Vasilescu, reprezentații acestuia minister mi-au spus că proiectul e un lucru bun, dar că dă prea multe bătăi de cap funcționarilor care ar trebui să se deplaseze și ar trebui să fie în slujba cetățenilor. Am rămas mut de uimire în fața unor asemenea argumente și am înțeles că PSD și ALDE sunt două partide politice incapabile să ușureze viața românilor.

În urmă cu numai câteva zile, Ministerul Muncii a inițiat un demers care este în mare parte ceea ce eu propusesem inițial prin modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Nu mă supără deloc faptul că Guvernul mi-a preluat proiectul, ci, dimpotrivă, mă bucur că a avut curajul să recunoască faptul că persoanele cu handicap au nevoie de asemenea măsuri și că nu mai trebuie umilite și plimbate pe drumuri, inutil!

Ideea că mii de persoane cu handicap nu vor mai suferi din cauza birocrației statului mă bucură foarte mult și faptul că Guvernul va realiza acest lucru printr-un ordin de ministru nu poate decât să îmi dea satisfacție și să-i felicit pe inițiatori. Nu m-am cramponat niciodată de autoratul proiectului, iar dacă Guvernul o face în locul meu și este în beneficiul oamenilor, nu pot decât să apreciez.

Românii ne-au dat încrederea să fim atenți la problemele lor, iar dacă o problemă gravă își găsește soluția, prin lege sau prin decizia Guvernului, nu pot decât să fiu foarte bucuros.

În acest caz se va pune capăt suferinței a mii de oameni pierduți în hățișurile birocratice ale statului. Mă bucur că utilitatea proiectelor inițiate de mine este recunoscută chiar și de cei din PSD-ALDE și le sugerez, pe viitor, că ar fi mult mai onest să recunoască acest lucru direct în Parlament, votând pentru proiectele propuse de opoziție.

Claudiu-Vasile RĂCUCI, deputat PNL de Alba

 

 

Aptitudini

Postat pe

1 martie 2019

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *