Comuna Avram Iancu: se vor moderniza drumuri în lungime de 20 km

Comuna Avram Iancu are un istoric strâns legat de istoricul Țării Moților, vatră a atâtor evenimente din istoria poporului nostru, fiind cunoscută în principal datorită marelui erou național al cărui nume îl poartă.

Sandu Heler

Din anul 2004, Sandu Heler este primarul acestei comune, punând bazele unei dezvoltări durabile, în folosul comunității.

Portofoliul de proiecte al unității administrativ teritoriale a fost îmbogățit în ultima perioadă cu proiecte pe componenta de infrastructură rutieră, pe partea socială, educațională și medicală.

Mai exact, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală se lucrează la modernizarea drumului vicinal Târsa – Cândești, fiind asfaltată o porțiune de 6 km de drum.

Tot prin fonduri naționale se va reabilita Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Avram Iancu, în cadrul proiectului fiind finalizată procedura de licitație pentru execuția lucrărilor, care vor începe în această primăvară, când condițiile meteo vor fi favorabile.

Sunt accesate și fonduri europene, iar în cadrul a două proiecte finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, pe lângă componenta socială, se vor finanța și investiții în infrastructură, urmând a fi reabilitate școala primară din satul Târsa și dispensarul medical din comună.

De asemenea, ca membră a Grupului de Acțiune Locală „Drumul Iancului”, comuna va achiziționa în perioada următoare un excavator, care va fi folosit la treburile administrative, finanțarea fiind disponibilă în cadrul Programului Național pentru Dezvoltare Rurală.

Tot în cadrul acestui program, se vor pietrui 10 km de drumuri forestiere și va fi modernizat drumul comunal spre Muntele Găina, locul unde are loc anual „Târgul de Fete”.

Având sprijinul Consiliului Județean Alba, se lucrează și la modernizarea drumului comunal Avram Iancu – Târsa, fiind executate lucrări de asfaltare, amenajarea rigolelor și turnarea unor ziduri de sprijin.

Ca proiecte de viitor, se dorește extinderea rețelei de apă în satul Helerești și modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public în comună.

Comunitatea acordă o importanță deosebită tradițiilor și personalităților istorice moțești. Astfel, un loc de frunte ocupă „Târgul de Fete de pe Muntele Găina”, organizat de către Consiliul Județean Alba (organizator principal), alături de Consiliul Local, Primăria Avram Iancu şi Centrul de Cultură „Augustin Bena”. Evenimentul, înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții şi Mărci, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători populare românești, cu o vechime de secole, a cărei amploare și renume a depășit granițele țării noastre.

Totodată, întrucât pe teritoriul comunei, în satului Incești, se află casa natală a lui Avram Iancu și bustul acestuia, care sunt înscrise pe lista monumentelor istorice de la nivel național, în comună au loc multiple evenimente dedicate acestui erou al Țării Moților și a Transilvaniei.

Ceea ce îi definește pe moți este apropierea de cer, aici fiind o zonă cu specific montan. Chiar dacă viața aici este mai grea, prin curaj, hărnicie, răbdare și bunătate, locuitorii găsesc totdeauna puterea de a răzbi în toate. De aceea, de când am fost ales primar, am încercat să găsesc cele mai bune soluții pentru dezvoltarea satelor comunei, pentru a asigura o conectivitate adecvată și condiții de trai din ce în ce mai bune pentru comunitate. – Sandu Heler

Aptitudini

, , , , ,

Postat pe

18 ianuarie 2019