Comuna Săsciori: dezvoltare durabilă în zona văii Sebeșului

Din momentul în care a fost ales primar, Florin Morar a dorit să răsplătească încrederea pe care i-au acordat-o oamenii. A pus suflet în tot ce a făcut, o bună parte din eforturile sale dând roade. Multe dintre problemele comunei au fost rezolvate, printre care pot fi amintite: terminarea lucrărilor la Grădinița din Săsciori, asfaltarea DC 51 Săsciori – Loman, realizarea sălii de sport din Săsciori, realizarea canalizării în Săsciori și Sebeșel, alimentarea cu apă a satelor Răchita, Tonea și Plăși, reabilitarea și dotarea Căminului Cultural de pe Vale, din localitatea Săsciori, modernizarea dispensarului uman din Săsciori.

Florin Morar

Anul 2018 a continuat în același ritm, fiind implementate o serie de proiecte necesare comunității.

Concret, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală a fost finalizată procedura de licitație pentru modernizarea străzilor din satele Săsciori și Căpâlna (străzile care nu sunt momentan modernizare), lucrările efective urmând a începe în primăvară, când timpul va permite executarea lor. Vor fi executate lucrări de asfaltare, amenajarea trotuarelor, rigolelor și acceselor la proprietăți.

Prin fonduri provenite de la bugetul local, au fost modernizate grădinițele din localitățile Loman, Căpâlna, Răchita și Săsciori, iar în acest an grădinița din localitatea reședință de comună va fi dotată cu mobilier pentru desfășurarea activității cu program prelungit. De asemenea, au fost reabilitate acoperișul și grupurile sociale de la Şcoala Răchita.

Tot pe componenta educațională, a fost depus spre finanțare un proiect pentru  modernizarea si extinderea școlii din Săsciori și modernizarea școlii din Loman, care se află în evaluare la autoritatea finanțatoare.

Fondurile de la bugetul local au fost folosite și pentru finalizarea casei mortuare din localitatea Sebeșel, cât și pentru modernizarea bibliotecii din comună.

Totodată, au fost reabilitați 4 km din drumul Loman-Cărări, a fost amenajat un parc de joacă în localitatea Laz și a fost modernizat sistemul de iluminat public în localitățile Săsciori, Sebeșel, Laz, Căpâlna, Răchita și Dumbrava, fiind trecut la sistem pe LED.

Tot prin fonduri locale se lucrează la reabilitarea rețelei de apă din localitatea Căpâlna.

Prin intermediul fondurilor europene, derulate prin Grupul de Acțiune Locală „Valea Ampoiului – Valea Mureșului”, se va moderniza Centrul de valorificare a produselor locale, contractul de finanțare urmând a fi semnat în zilele următoare.

Ca proiecte viitoare, în anul 2019, prin intermediul fondurilor de la bugetul local, vor fi modernizate străzile din localitatea Sebeșel, Loman și Răchita și se vor construi rigole la drumul județean din localitatea Răchita.

De asemenea, se va construi o casă mortuară în localitatea Săsciori, iar prin parteneriatul cu Biserica Ortodoxă Română va fi reabilitată Biserica din satul reședință de comună.

În anul 2018 au fost accesate și fonduri pentru cadastrul sistematic, acest lucru fiind o prioritate și pentru anul 2019. De asemenea, în anul 2019, administrația locala va sprijini în continuare Asociația sportivă Energia Săsciori și ACS Şcoala de Fotbal Valea Frumoasei, dar și grupurile locale de cultură.

Întotdeauna am încercat să fac tot ce e mai bun pentru comunitate, iar nevoile fiecărui cetățean le-am considerat ca fiind ale mele personale, încercând să le rezolvăm pe fiecare. Împreună cu echipa liberală ne zbatem să facem astfel încât viața noastră să fie cât mai bună și cât mai apropiată de viața cetățenilor din zonele rurale ale altor ţări europene. – Florin Morar

Aptitudini

, , , ,

Postat pe

14 ianuarie 2019