20 km de covor asfaltic şi 300 km de marcaje rutiere în acest an pe drumurile judeţene

Consiliul Judeţean Alba continuă în acest an procesul de modernizare a infrastructurii rutiere – drumurile judeţene. Astfel, pe lângă investiţiile majore finanţate din fonduri europene nerambursabile şi buget propriu, peste 11 milioane de lei vor fi folosiţi pentru întreţinerea drumurilor judeţene pe timp de vară. Această sumă este inclusă în propunerea de buget pentru anul în curs, care va fi supusă spre aprobare în şedinţa deliberativului judeţean din luna februarie.

În acest sens, se va turna covor asfaltic pe 20 km de drum şi se vor executa lucrări de tratare – burduşiri, plombe şi alte lucrări de întreţinere, iar acostamentele vor fi aduse la profil prin tăiere manuală şi mecanizată şi prin completare cu balast. Scurgerea apelor va fi asigurată prin curăţirea şanţurilor, rigolelor şi podeţelor. O atenţie importantă va fi acordată păstrării siguranţei rutiere, urmând a fi montate indicatoare, iar în unele zone cu treceri de pietoni – limitatoare de viteză.

Citește și: DJ 142 L, un nou drum judeţean care va fi modernizat anul acesta

În urma achiziţionării, în cursul anului trecut, a unui utilaj destinat trasării marcajelor rutiere, în acest an se vor executa marcaje pe 300 km de drum judeţean, prioritate având traseele intens circulate.

Prin toate aceste lucruri, administraţia judeţeană demonstrează că modernizarea infrastructurii rutiere şi siguranţa în deplasare reprezintă preocupări permanente, în dorinţa de a crea condiţii optime pentru toţi participanţii la trafic.

Aptitudini

Postat pe

30 ianuarie 2020