Județul Alba și municipiul Alba Iulia au crescut sub conducerea PNL. În 27 septembrie continuăm împreună, pentru întreaga comunitate!
Am spus de fiecare dată că în ultimii douăzeci de ani județul nostru s-a angajat pe calea europeană a dezvoltării socio-economice, datorită politicilor liberale bine aplicate și datorită folosirii chibzuite a resurselor disponibile. Județul Alba a progresat semnificativ și, pornind de la un nivel sub media la nivel național, ocupă acum o poziție foarte bună la nivel național, fiind între primele 10 din țară, în privința PIB pe locuitor.
Așa cum se știe, prin toate programele finanțate din fonduri europene în ultimii 10 ani, în județul Alba au fost derulate circa 4000 de proiecte, a căror valoare totală este de aproape 4,8 miliarde euro, dintre care mai mult de 3 miliarde euro sunt pentru investițiile mari în domeniul infrastructurii de transport și de mediu.
Sub administrația liberală, județul Alba a atras resurse importante pentru dezvoltare. Astfel, datorită investițiilor în infrastructura de transport – rutieră și pe calea ferată – județul nostru are deja o poziție privilegiată și o conectivitate foarte bună cu regiunile europene. Deja vorbim de atragerea unor mari investitori, de dezvoltarea de parcuri industriale și de mari centre de transfer inter-modal, deoarece județul este traversat de două autostrăzi și de o cale ferată de mare viteză. Nu mai vorbesc de drumurile județene, care au fost reabilitate și modernizate, iar acum cetățenii, bunurile și serviciile circulă mult mai ușor din Apuseni până pe Valea Frumoasei, din Țara Târnavelor pe Valea Mureșului și cam în orice zonă importantă.
În intervalul 2010-2019, județul Alba a înregistrat una din cele mai rapide creșteri ale Produsului Intern Brut pe locuitor, depășind 56%, comparativ cu media națională de numai 44,4%. În aceeași perioadă, județul Alba a înregistrat un ritm superior de creștere a PIB/locuitor în comparație cu județele vecine, depășind județul Cluj, care a avut o creștere de 49%, peste media țării și mai mică decât a județului nostru.
La nivel de județ, administrația noastră liberală a ales foarte bine să realizeze proiecte importante de conectivitate și de investiții, care vor susține indirect și investitorii privați ce vor putea utiliza tot mai bine rețeaua de transport regională și locală. În plus, mediul de afaceri poate oferi locuri de muncă, iar noi trebuie să fim să cei care convingem oamenii să vină la treabă. De aceea, atragerea eficientă a fondurilor europene crește încrederea în administrația locală și sprijină investițiile directe în mediul privat. Acum, în județul nostru sunt firme importante – autohtone și de peste hotare – care investesc în industria auto și orizontală, în prelucrarea lemnului, în industria ușoară sau domeniul construcțiilor, un mare accent fiind pus pe industria alimentară și agricultură. Marii investitori care au venit în Alba au adus aici peste 828 milioane euro, creând locuri de muncă bine plătite și sprijinind administrația publică locală pentru a dezvolta serviciile publice.
Alba Iulia este unul dintre campionii dezvoltării, nu numai de la nivel local, ci și la nivel național, având peste 100 milioane euro atrase spre dezvoltare, prin mai multe proiecte finanțate din fonduri europene. În condițiile în care marea majoritate a orașelor din România se confruntă cu un regres demografic, ultimii ani de creștere urbană, corelată și cu o creștere economică a zonei metropolitane Alba Iulia, au făcut ca numărul populației să depășească valoarea înregistrată în urmă cu trei decenii. Prin urmare, prețurile și vânzările de locuințe au crescut constant în Alba Iulia, iar pentru primele șapte luni ale acestui an au atins un record absolut, cu o creștere de 85% față de perioada similară din 2019.
Investițiile din perioada 2007-2015 au valorizat Cetatea Alba Carolina, principalele trei căi de intrare în oraș, precum și alte 24 străzi, a căror lungime totală este de peste 25km, dar și Centrul de Vârstnici și Parcul Dendrologic. Acum, Alba Iulia își continuă proiectele de dezvoltare, fiind unul dintre puținele smart-city din România. Da, sunt încă lucruri de rezolvat, motiv pentru care continuarea proiectelor de către echipa liberală este esențială. Asta este ideea de continuitate pentru comunitate!
Cert este că echipa liberală coordonată pe plan local de Voicu Paul are experiență și este determinată să realizeze obiectivele pe care și le-a propus pentru Alba Iulia. Cunosc fiecare om din această echipă, cei care vor lua deciziile privind dezvoltarea viitoare a orașului.
Iar proiectele sunt multe și cea mai mare parte a lor a și demarat, cu finanțare din fonduri europene sau naționale. Astfel, se vor reface marile bulevarde ale orașului, pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport public, precum și cea pentru bicicliști, rezultând în final 18 km de benzi dedicate pentru autobuze, 26 km de spații pietonale, 54 de stații de autobuz, 16 km de piste dedicate pentru biciclete și 18 stații de încărcare a bicicletelor electrice în oraș. Parcul de mijloace de transport public va fi modernizat, inclusiv cu sisteme inteligente, iar primele din cele 13 autobuze electrice vor sosi în Alba Iulia până în iarnă, restul fiind livrate în 2021, aproape concomitent cu 300 de noi biciclete electrice.
Pe de altă parte, se vor moderniza sistemele de iluminat public inteligent, unde vor fi montate 4114 LED-uri, 232 de panouri fotovoltaice și 2753 de stâlpi noi, dar vor fi amenajate și 161 de treceri de pietoni, unde se vor monta senzori de prezență, pentru a fi iluminate inteligent pe timp de noapte. Trebuie menționate și investițiile în aducțiunile de apă potabilă pe 12 străzi și realizarea sistemului de canalizare pe 22 străzi.
Sunt în lucru proiecte europene de reabilitare energetică a clădirilor de locuit, cu mai mult de 1200 apartamente, precum și pentru o importantă școală din cartierul Cetate. Din fonduri europene va fi construită o Grădiniță în zona Ampoi, în timp ce, cu fonduri locale în Cartierul Orhideelor va fi construită o creșă nouă. Tot așa, bugetul local susține investițiile de la Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” și de la Liceul de Artă ”Regina Maria” sunt, cu resurse locale. Nu în ultimul rând, deși lista proiectelor este foarte lungă, mai poate fi menționată și amenajarea „Grădinii urbane” din exteriorul Cetății Alba Carolina, unde zona de relaxare se va întinde pe Latura de Nord, pe aproape 3 hectare de spații deschise publicului, cu piste de biciclete, alei pietonale și spații de joacă pentru copii.
Întreaga echipă a PNL Alba are ca prim obiectiv OAMENII și ”Prosperitatea pentru comUNITATE”! Așteptările noastre sunt și vor fi mereu cele ale albaiulienilor.
În 27 septembrie vom merge cu toții la vot și vă îndemn să votați ca și mine, cu sufletul și cu mintea, pentru candidații PNL Alba și ai PNL Alba Iulia. Astfel, votați pentru proiectele edilitare, cele sociale și de educație, dar și cele pentru sănătate, pentru sport, pentru păstrarea și valorizarea acestui patrimoniu deosebit de care dispunem, ca și pentru atragerea de turiști și oameni care să vadă că județul Alba și Alba Iulia sunt locuri unice în Transilvania și în România!
Simion Crețu
PrimVicepreședinte PNL Alba