S-a finalizat licitația pentru Transalpina de Apuseni. 78 de kilometri cu piste de biciclete, stații de autobuz și peisaje montane

Consiliul Județean Alba a finalizat procedura de licitație pentru unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură județeană. Este vorba despre DJ 107 I, supranumit și ”Transalpina de Apuseni”. Drumul va avea 78,5 kilometri și va costa 41,6 milioane de euro.

Vicepreședintele instituției, Marius Hațegan, spune că drumul va deschide destinații turistice importante, până acum inaccesibile și va avea piste de biciclete, stații de autobuz și multe altele. Termenul de finalizare este de 36 de luni, iar lucrările ar putea începe într-o lună de la semnarea contractului.

Costurile vor crește însă chiar înainte ca lucrările să înceapă, din cauza unei ordonanțe de urgență a guvernului, care a ridicat salariul minim în construcții.

Asta înseamnă că muncitorii care vor lucra acolo vor câștiga în total mai mult aproximativ 2 milioane de euro, sumă pe care reprezentanții instituției speră să o acopere din economiile realizate ca urmare a procedurii de licitație: firmele care au câștigat au oferit prețuri cu 5% mai mici față de valoarea estimată, adică față de banii disponibili.

”Transalpina de Apuseni” va avea o lungime de 78,43 de kilometri, 6.700 de metri pătrați de piste de biciclete, 21 de stații de autobuz, 12.610 metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și aproximativ 200 de podețe.

Citește întreg articolul…

Aptitudini

Postat pe

19 iunie 2019