Echipa liberală de la Primăria Comunei Întregalde, condusă de primarul Teodor Florea și viceprimarul Adrian Elisei Florea, au dovedit că se poate face administrație eficientă și cu resurse bugetare limitate.

Dovadă stau realizările de până acum:

  • Modernizarea şi extinderea căminului cultural din satul Necrileşti.
  • Modernizarea drumului comunal Tecşeşti – Ilieşti pe o lungime de 8,2 km.
  • Extinderea iluminatului public în satele comunei.
  • Lucrări anuale pentru întreţinerea drumurilor comunale şi vicinale.
  • Reabilitarea şi dotarea cu sistem de sonorizare şi costume populare a căminului cultural din satul reşedinţă de comună.
  • Achiziţionarea unui boldoexcavator pentru deservirea nevoilor proprii ale comunei şi ale locuitorilor.
  • Finalizarea retrocedărilor conform legii fondului funciar.
  • Eliberarea titlurilor de proprietate pentru terenurile aferente locuinţelor.
  • Începerea procedurii pentru realizarea cadastrului sistematic al terenurilor în vederea înscrierii acestora în cartea funciară.
  • Sprijinirea parohiei  ortodoxe Întregalde I,   filia  Necrilesti,  prin alocarea  sumei de  000 lei  în vederea  efectuării lucrărilor  de reparații a bisericiii.

Totodată, a fost depus prioectul de finanțare pentru montarea sistemelor fotovoltaice la  gospodăriile  izolate, derulat prin AFM.

Citiți și: Proiectele administrației liberale la nivelul județului Alba

Fiind o comună aflată într-o zonă montană, activitatea principală a locuitorilor în acest moment este creșterea animalelor, însă, printr-un proiect implementat de Consiliul Județean Alba, este modernizată o porțiune de 6 km a drumului județean 107 K Galda de Jos – Mesentea – Benic – Întregalde, pe porțiunea cuprinsă între satele Roica și Ivăniș, sursa de finanţare fiind Programul Operațional Regional 2014-2020. Prin intermediul proiectului, care va fi finalizat în vara acestui an, locuitorii comunei vor acea un acces facil la coridoarele de transport europene şi naţionale și cu municipiul reședință de județ.  De asemenea, turismul se va dezvolta, putând fi descoperite mai ușor frumusețea locurilor, puritatea aerului, bunătatea și sufletul oamenilor, vatra spiritului romanesc din această zonă montană.

Încerc în fiecare zi să îmi pun experiența acumulată în administrație pentru a rezolva probleme locuitorilor. Un edil trebuie să fie în primul rând un primar pentru oameni, care să răsplătească încrederea cetățenilor. – Teodor Florea.

Mai multe informații și pe Facebook