Silviu Vințeler - Scrisoare deschisă adresată deputatului PSD Ioan Dîrzu prin care se solicită sprijin pentru Baza de tratament și stația de recristalizare a sării de la Ocna Mureș - PNL Alba

Silviu Vințeler – Scrisoare deschisă adresată deputatului PSD Ioan Dîrzu prin care se solicită sprijin pentru Baza de tratament și stația de recristalizare a sării de la Ocna Mureș

Silviu Vințeler – Scrisoare deschisă adresată deputatului PSD Ioan Dîrzu prin care se solicită sprijin pentru Baza de tratament și stația de recristalizare a sării de la Ocna Mureș
Având în vedere vizita pe care ați efectuat-o în data de 16 ianuarie 2019 la Primăria orașului Ocna Mureș, discuțiile pe care le-ați avut cu primarul orașului Ocna Mureș, domnul Silviu Vințeler, declarațiile dumneavoastră postate pe o rețea de socializare referitoare la proiecte care pot fi susținute de Guvernul României pentru dezvoltarea durabilă a urbei, intenția dumneavoastră de a susține pe viitor, din poziția pe care o aveți în Parlamentul României, investițiile în acest oraș, vă solicit sprijinul pentru următoarele două proiecte care sunt vitale pentru existența economică și socială a orașului Ocna Mureș:

1. Stația de recristalizare a sării

Orașul Ocna Mureș, așa cum probabil știți, are resurse enorme de sare. Dacă cele din Câmpul de sonde din centrul orașului nu mai pot fi exploatate din motive evidente de siguranță, cele din Câmpul de sonde Războieni-Cetate reprezintă o oportunitate pentru economia orașului Ocna Mureș. Având un zăcământ de sare de câteva zeci de milioane de tone, Câmpul de sonde din Războieni-Cetate poate extrage cantități însemnate de sare de aceeași puritate (peste 99%) ca cea din Ocna Mureș. Puritatea sării de Ocna Mureș este un punct forte în calculul rentabilității unei astfel de investiții și, economic vorbind, este normală prelucrarea ei din saramură (procedeu de extragere a sării) cât mai aproape de locul extracției pentru reducerea costurilor de producție.

De mai bine de 15 ani se încearcă ridicarea unei unități economice care să extragă sarea din saramură. S-au demarat proiecte ale Salinei Ocna Mureș, proiecte private, proiecte pe fonduri europene. Toate acestea s-au lovit de obtuzitatea factorilor decidenți din acele momente s-au au fost blocate din fașă. S-a justificat că nu e rentabil (atunci cum ar fi rentabil să duci saramura din câmpul de sonde din Războieni-Cetate în altă parte ca să extragi sarea?), s-a invocat lipsa de fonduri (cum poți justifica lipsa de fonduri la o investiție pe fonduri europene?), alte și alte motive. Toate acestea au dus în final la blocarea oricărui proiect referitor la o stație de recristalizare a sării aici, în Ocna Mureș. Valoarea investiției este de aproximativ 10 milioane de euro.

În afară de beneficiile economice asupra economiei orașului, o astfel de investiție creează locuri de muncă, asigură o dezvoltare socială normală a comunității, pune în valoare resurse economice enorme ale zonei. Este cel puțin ironic, pentru locuitorii orașului Ocna Mureș să stea pe milioane de tone de sare, dar sarea cumpărată din magazine să fie extrasă de la Cacica sau de la Dej.

Stația de recristalizare a sării în orașul Ocna Mureș este o necesitate pentru ceea ce oferă orașul economiei naționale. Nu este un moft local sau al vreunui partid aflat sau nu vremelnic la putere. Nu reprezintă o altă doar o altă investiție, ci o necesitate imperativă pentru dezvoltarea economică a orașului Ocna Mureș.

În consecință vă solicităm să efectuați demersurile necesare pentru cuprinderea acestei investiții în Bugetul național pentru anul 2019. În cazul în care ea nu va fi cuprinsă în anul 2019 vă solicităm să ne comunicați justificarea refuzului factorilor decidenți de a realiza Stația de recristalizare a sării în orașul Ocna Mureș.

 

2. Baza de tratament Ocna Mureș

Orașul Ocna Mureș are un istoric de peste o sută de ani în tratarea medicală de afecțiuni folosind resursele naturale ale zonei, respectiv apa sărată. Băile Sărate au fost construite la sfârșitul secolului 19 și timp de peste un secol au reprezentat a doua opțiune națională pentru tratamente balneare.

Modul și motivele dispariției lor la începutul anilor 2000 reprezintă un alt subiect (care poate fi discutat de o altă putere în stat, atât cât mai există și aceasta).

Având un brand național care nu a fost uitat (Băile Sărate Ocna Mureș), cu resurse naturale aproape inepuizabile (sute de milioane de tone de sare aproape pură) având efecte pozitive excepționale asupra sănătății oamenilor (în perioada interbelică se tratau aici, anual, cu succes, peste 30.000 de persoane cu afecțiuni medicale, inclusiv mulți străini) Baza de tratament reprezintă inima economică a acestei comunități. Acest obiectiv nu rezolvă doar chestiuni medicale, ci realizează și dezvoltarea economică pe orizontală. Prestări servicii (transport persoane, cazare, alimentație publică), comerț, producție, servicii medicale extinse pentru comunitate, toate sunt în strânsă interdependență cu existența Bazei de tratament.

Nu se creează doar locuri de muncă în sistemul medical, apar oportunități de investiție și dezvoltare în aproape orice domeniu. Se realizează promovare în turismul medical, se promovează în final România, cu ce are ea bun și durabil.

Sănătatea oamenilor nu poate fi în niciun fel condiționată de decizii politice sau administrative. Ea este (sau ar trebui să fie) poate cel mai important obiectiv de îndeplinit pentru o guvernare, locală sau națională. Investițiile în acest domeniu trebuie (nu doar ar trebui) să fie semnificative, repartizate echitabil (și nu pe alte criterii) pe întreg teritoriul național, pentru că toți locuitorii României au dreptul de a beneficia de asistență medicală corespunzătoare. În aceste condiții negarea ori ignorarea resurselor naturale cu efect terapeutic echivalează cu a susține că cetățenii nu au dreptul la tratament medical.

Așa cum probabil ați aflat, Consiliul Local Ocna Mureș în asociere cu Consiliul Județean Alba, au demarat deja construirea Bazei de tratament, investiție în valoare de peste 27.000.000 lei. Pentru bugetul orașului Ocna Mureș această sumă este foarte mare. Nu este de nesuportat, dar efortul financiar afectează alte investiții necesare în oraș. Acest obiectiv nu se adresează doar locuitorilor orașului Ocna Mureș. Se adresează oricărui cetățean al României, oricărei persoane de oriunde din lumea asta care are nevoie de tratamentele specifice oferite de Baza de tratament. De aceea considerăm că este de interes național realizarea acestei investiții.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă solicităm să realizați demersurile necesare pentru a spirijini financiar această investiție de către Guvernul României prin Bugetul național pentru anul 2019. În cazul în care acesta nu va fi cuprins în anul 2019, vă solicităm să ne comunicați justificarea refuzului factorilor decidenți de a sprijini realizarea Bazei de tratament Ocna Mureș.

Silviu Vințeler – Primarul Orașului Ocna Mureș

 

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AbonareNewsletter

AbonareNewsletter

Pentru a primi prin email newsletterul PNL Alba

V-ați înregistrat cu succes!