Aşa cum am promis, începem lucrările de modernizare a DJ 142 L, pe sectorul Căpud – Zărieş – Gara Podu de Mureş (Halta Mihalţ) – intersecţia cu drumul naţional 14B. În data de 18 martie a.c. a avut loc predarea amplasamentului, iar luni, 22 martie, va fi dat ordinul de începere al lucrărilor de execuţie. Anterior acestor etape, a fost realizat studiul de fezabilitate şi a fost derulată procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.
Traseul care va fi modernizat are o lungime de 4,372 km, fiind cuprins între km 16+850 şi km 21+222. Va fi asfaltată întreaga porţiune şi va fi consolidat terenul, pentru asigurarea protecţiei în caz de creştere a debitului râului Mureş. De asemenea, se vor construi podeţe pentru accesul la proprietăţi, se vor realiza acostamentele, iar scurgerea apelor se va asigura prin şanţuri de pământ şi şanţuri betonate.
Sectorul Căpud – Zărieş – Mihalț se desfăşoară în zona de luncă a râului Mureş, partea carosabilă nefiind asfaltată momentan, ci doar pietruită, prezentând defecţiuni specifice acestui tip de drum, care îngreunează circulaţia auto.
Întrucât celălalt sector al DJ 142 L prezintă condiţii optime de deplasare, la finalizarea lucrărilor se va crea o rută alternativă de transport pe direcţia Blaj – Aiud, în aceste zile fiind dat şi ordinul de începere al lucrărilor pentru consolidarea unui obiectiv de infrastructură rutieră complementar, respectiv podul de peste râul Mureş ce face legătura dintre Aiud şi Ciumbrud (pe DJ 107 E), aflat în apropierea intersecţiei cu DJ 142 L.
Totodată, se va facilita deplasarea locuitorilor din zonă spre municipiile Alba Iulia şi Blaj şi se va permite accesul către nodul rutier dintre Autostrada A 10 şi DN 14 B, care se construieşte în imediata apropiere.
Valoarea totală a investiției este de 4,6 milioane lei (inclusiv TVA) și este suportată din bugetul propriu al Consiliului Județean Alba.
Mai multe: PNL Alba