În 2016, prin intermediul unui studiu socio-economic, aiudenii au prezentat principalele așteptări de la administrație. Nevoile identificate au primit răspuns și soluții pe parcursul celor patru ani. Astfel, proiectul câștigător s-a concretizat în fapte și rezultate,...
Perioada de aproximativ o lună în care noi, cei din Partidul Naţional Liberal, am avut ocazia de a ne prezenta în faţa locuitorilor oraşului Abrud a fost extrem de importantă şi de benefică pentru toţi cei implicaţi. Noi am fost cei care v-au bătut la uşă, cei cu care...
În fiecare an, în perioada examenelor naționale, suntem asaltați cu statistici, cu „perle”, cu comentarii ale numeroșilor părerologi care umplu ecranul televizoarelor, fără să țină însă seama de cel mai important lucru: educația trebuie făcută pentru oameni, trebuie...
Datorită eficienței administrației liberale, Județul Alba are unul dintre cele mai bune ritmuri de dezvoltare din România! Ultimii ani arată că acum județul nostru a luat o opțiune serioasă pentru dezvoltare, în special datorită politicilor liberale bine aplicate și...
În mai bine de patru luni de la declanşarea pandemiei de coronavirus, prioritatea administraţiei judeţene a fost, fără doar şi poate, asigurarea şi menţinerea sănătăţii publice. În această perioadă am depus un efort continuu şi susţinut pentru a sprijini cele două...
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptMai multe
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.