Comuna Almașu Mare, situată într-o pitorească zonă montană, își continuă și în anul 2018 procesul de dezvoltare, iar investițiile în infrastructura culturală și educațională vin să completeze portofoliul vast de proiecte finalizate în anii anteriori. Fiind componentă...
Începând cu anul 2004, Comuna Sălciua, sunt conducerea primarului Vasile Lombrea, a început atragerea fondurilor de preaderare pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor comunale şi săteşti. De atunci și până astăzi, procesul de modernizare a comunei a continuat,...
Bazându-se pe experiența acumulată în anii în care s-a aflat în fruntea comunei, dar și pe sprijinul colegilor săi din Partidul Național Liberal, primarul Nicolae Lazea a reușit, în anul 2018, contractarea sau implementarea unor proiecte importante pentru comuna Vadu...
În ultimii ani, în Rădești s-a dezvoltat întreaga infrastructură şi s-au atras fonduri nerambursabile în vederea realizării obiectivelor prevăzute în strategia de dezvoltare a comunei, iar anul 2018 a adus câștigarea a încă patru proiecte benefice pentru comunitate....
Chiar dacă la mijlocul anul 2018, natura dezlănțuită a provocat pagube semnificative în această parte a județului Alba, comuna Cricău își continuă procesul de dezvoltare, sub conducerea primarului Emil Lupșan și a viceprimarului Precup Florean, fiind atrase finanțări...
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptMai multe
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.