Chiar dacă la mijlocul anul 2018, natura dezlănțuită a provocat pagube semnificative în această parte a județului Alba, comuna Cricău își continuă procesul de dezvoltare, sub conducerea primarului Emil Lupșan și a viceprimarului Precup Florean, fiind atrase finanțări...
Aflat la al patrulea mandat, primarul Vasile Pușcă continuă procesul de modernizare al comunei Valea Lungă, iar proiectelor realizate în anii precedenți, dintre care pot fi amintite introducerea apei potabile, realizarea sistemului de iluminat public prin leduri,...
Administrația locală a orașului Cugir, condusă de Primarul Adrian Teban are ca obiectiv constant dezvoltarea durabilă a localității. În an centenar, eforturile primăriei s-au concentrat pe atragerea de fonduri europene și guvernamentale, în baza unor proiecte care...
Anul 2018 a fost unul bogat pentru comuna Unirea, primarul Gheorghe Alba și echipa dânsului reușind obținerea unor finanțări importante pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură, care vin în completarea celor executate și finalizate în anii precedenți. Pe...
Începând cu anul 2008, comuna Mirăslău este într-o continuă dezvoltare, fiind realizate proiecte importante pentru comunitate, dintre care amintim cele privind rețeaua de apă și canalizare, stațiile de epurare, reabilitarea infrastructurii școlare și, nu în ultimul...
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptMai multe
Politica de confidențialitate și cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.